Sari la conținut
Grădinița Micul Prinț din Pitesti ofera:

Misiunea noastră

Să construim o lume plină de curiozitate și bucurie, unde fiecare copil învață, explorează și crește fericit, zi de zi.

Viziunea noastră

Să fim locul unde educația bilingvă deschide minți și suflete, pregătind copii încrezători pentru o lume fără limite.

De ce Micul Prinț?

Micul Print este un centru care se adresează familiilor române, franceze și engleze principalul obiectiv fiind acela de a favoriza schimburile lingvistice și culturale între copiii români, francezi și englezi.

Dorim să le oferim toate șansele de reușită prin învățarea limbilor străine de la o vârstă fragedă, prin intermediul activităților ludice, educative și formatoare. 

Utilizând metode moderne de predare, dorim sa favorizăm procesul de învățare prin responsabilizarea copiilor în luarea de decizii. Pentru realizarea acestui lucru, acordăm cât mai multă libertate posibil copilului pe parcursul fiecărei activități propuse.

Micul Prinț se vrea a fi un centru educativ ce oferă un număr limitat de înscrieri. Pentru obținerea unor rezultate optime, noi punem calitatea înaintea cantității, astfel ne propunem sa acordăm mai multă atenție fiecărui copil în parte.

   Pentru că prețuim calitatea, noi punem la dispoziția copiilor o bază materială și pedagogică, adaptată vârstei lor, dublată de o ambianță călduroasă și sigură, unde fiecare copil se simte bine, important și acceptat de ceilalți.

   Centrul este deschis de luni până vineri, între orele 7.30 și 18.00, tot timpul anului. Vă propunem prețuri inferioare celor care există deja pe piață, cu intenția de a răspunde tuturor așteptărilor clienților noștri.

   De asemenea, Centrul Educativ Francofon Anglofon Micul Prinț are un parteneriat cu o grădiniță din regiunea pariziană cu scopul de a facilita un schimb lingvistic cu ajutorul Internetului. Pentru cei mai mari dintre copii, avem în vedere organizarea unor excursii de dezvoltare lingvistică în perioada vacanțelor școlare.

   Ne propunem să deschidem calea unor schimburi de factură lingvistică si culturală, care sunt facilitate de intrarea României în marea familie a Uniunii Europene și sperăm ca acest proiect sa facă parte dintr-un lung proces de colaborare…

   Această abordare reflectă dorința noastră de a dezvolta o structură pedagogică interculturală de calitate, care va contribui, la nivelul său, la integrarea socială și culturală a României în Uniunea Europeană.

Structura noastră educativă îi oferă copilului dumneavoastră, de la 3 ani, posibilitatea de a evolua într-un cadru unic, bogat în tehnici de învățare, cu un personal de învățământ bilingv calificat în țări străine.

Obiectivul nostru este de a favoriza schimburile lingvistice și culturale ale micuților români, francezi și englezi, în timpul activităților de joacă, educative și de formare.

Programul nostru educativ propune copilului dumneavoastră acea experiență de ,,a trăi împreună’’, în comunitate, ce se desfășoară în jurul următoarelor activități :

– lectură de povești, albume pentru tineri, lectură bazată pe imagini ;

– jocuri creative și de imaginație (teatru, marionete);

– lucru manual și arte plastice : desen, grafică, pictură, modelaj ;

– descoperirea lumii vii (animale, vegetale) și a mediului înconjurător ;

– descoperiri ale simțurilor;

– jocuri educative și în echipă ;

– jocuri libere de imitație ;

– cântece, versuri pentru copii, muzică, dansuri ;

– inițiere în informatică ;

– activități de gimnastică.

La Centrul Educațional Micul Prinț,ne dorim ca fiecare copil să se simtă valoros, încurajat și fericit, iar la finalul fiecărei zile să plece acasă cu zâmbetul pe buze.

Pentru copiii mai mari, centrul nostru propune de asemenea programe „după” și „înainte-de-școală”, concepute să răspundă atât nevoilor educative, cât și celor recreative ale elevilor.

Obiectivul nostru este să le oferim sprijin și îndrumare personalizată, pentru ca fiecare copil să-și dezvolte abilitățile, să-și descopere pasiunile și să se simtă în siguranță într-un mediu cald și primitor.

Programul nostru cuprinde următoarele activități:

  • ajutor la teme;

  • limba franceză și limba engleză;

  • activități de informatică;

  • arte plastice și vizuale;

  • activități complementare: teatru, dans.

În cadrul acestor programe, copiii își dezvoltă creativitatea și încrederea în sine, beneficiind de sprijin personalizat din partea echipei noastre. Atmosfera este una plăcută și motivantă, iar activitățile sunt adaptate fiecărui nivel de vârstă și interes.

De asemenea, încurajăm socializarea și lucrul în echipă prin jocuri educative și proiecte comune. Prin aceste activități, ne dorim ca fiecare copil să vină cu drag la centru și să plece acasă cu zâmbetul pe buze.

La Centrul Educațional Micul Prinț, transformăm fiecare oră petrecută după sau înainte de școală într-o experiență utilă, plăcută și memorabilă.

Programul  se referă la copiii între 6 și 14 ani, care sunt îndrumați și ajutați prin programul Centrului Național de Învățământ la distanță din Franța, CNED (Centre National d’Enseignement à distance), cu aportul adus de tutorii bilingvi pentru absolvirea școlii primare și gimnaziale.

Scopul nostru este să sprijinim elevii care urmează școala primară sau gimnazială, ajutându-i să obțină rezultate excelente și să rămână conectați la standardele educative din Franța.Programul CNED include:

  • îndrumare și asistență pentru lecțiile CNED;

  • explicații suplimentare și clarificări ale conținutului cursurilor;

  • pregătire pentru evaluări și examene;

  • acces la resurse educative digitale;

  • activități complementare pentru consolidarea cunoștințelor;

  • suport în limba franceză și română, oferit de tutori bilingvi.

Elevii sunt încurajați să învețe într-un ritm propriu, beneficiind de sprijin individualizat și de o atmosferă prietenoasă, care le sporește încrederea și interesul pentru studiu.

De asemenea, promovăm dezvoltarea competențelor digitale și sociale, pentru ca fiecare copil să fie pregătit atât pentru succesul școlar, cât și pentru provocările viitorului.

La Centrul Educațional Micul Prinț, CNED înseamnă mai mult decât școală la distanță – înseamnă încredere, performanță și sprijin pe drumul cunoașterii.

LECTURĂ si IEȘIRI EDUCATIVE

În fiecare zi, câte un sfert de oră lectură din biblioteca noastră variată, cu cărți în franceză, engleză și română. Ieșiri educative: Muzeu, Biblioteca Județeană, Festivalul Cărții, expoziții, teatru, librărie, ceainărie, cofetărie, cinema, Alianța Franceză, excursii, spectacole, vizite la atelierele artiștilor, Galeria de Artă. Ești gata să-ți petreci weekendul la Jupiter City, Vivo Mall, Cinema Trivale sau chiar la salină? Te așteptăm!

Visăm Împreună Viitorul

La Micul Prinț, încurajăm imaginația și curajul copiilor de a visa și a-și lua zborul spre lumi noi, prin joacă și învățare bilingvă.

Prietenie și Bucurie

Zâmbete, încredere și legături frumoase – copiii noștri cresc într-un mediu vesel și prietenos, unde fiecare zi e o aventură.

Creativitate în Siguranță

Libertatea de a explora este esențială, însă mereu în siguranță. La Micul Prinț, oferim spații sigure unde copiii pot să-și exprime creativitatea.

Descoperim Lumea cu Ochii Mari

Curioși și plini de entuziasm, copiii învață să exploreze și să descopere lumea înconjurătoare prin activități captivante și educative.

Limbile Străine Ne Apropie

La Micul Prinț, învățăm engleza și franceza într-un mediu multicultural și construim legături internaționale prin parteneriate educaționale.

Vrei să descoperi mai multe momente magice de la Micul Prinț?

Ultimele articole despre Grădinița Micul Prinț din Pitești :

La grădinița și școala noastră bilingvă (engleză – franceză), fiecare zi este o nouă aventură în lumea cunoașterii. Oferim un mediu sigur, cald și stimulativ în care copiii învață prin joacă, descoperire și interacțiuni autentice…

Centrul educativ „Micul Prinț” include: Grădiniță bilingvă (engleză – franceză)….

Alegerea grădiniței este una dintre cele mai importante decizii pentru orice familie. Este locul unde copilul își petrece multe ore din zi, unde învață, se joacă și se dezvoltă. Grădinițele particulare, cum este și Grădinița „Micul Prinț” din Pitești, oferă avantaje clare față de multe alte grădinițe din Pitești și sunt o opțiune tot mai aleasă …

Prima zi de grădiniță este un moment plin de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Teama de necunoscut, despărțirea de familie și un mediu nou pot stârni neliniște. Totuși, cu puțină pregătire, această tranziție poate deveni mai blândă și chiar plină de entuziasm pentru cel mic. La Grădinița Micul Prinț din Pitești…

Despre noi :

Grădinița „Micul Prinț” din Pitești oferă educație bilingvă (engleză-franceză), programe moderne și un mediu sigur și cald pentru copii.

Link-uri utile:

  • Articole
  • Termeni și Condiții
  • Politica de cookies
  • Politica de confidențialitate
  • ANPC

Contacteaza-ne: